Urmarea a fost revolta. Între 2015 și 2018, eram disperat să arăt lumii adevărul despre adăposturi, viața pe stradă, abuzuri etc. Aveam o tonă de idei despre cum ar putea fi mai bine. Țineam morțiș să fac un film al meu, în care să spun totul. Păi, voia cineva? Ioc. Și, când venea toamna, eram înnebunit că trebuia să ajung iar la adăpost, pierzând tot ce acumulasem de-a lungul întregului an. Oribil. Iar la SAMU, placa nu se schimba: „E bine la adăpost, hai, te ducem?”. Normal, aveau un plan de făcut: încă un caz „rezolvat”. Am avut noroc cu prima filmare din 2015, cu VIRA. Nefiind făcută cu scopul de a cerși fonduri pentru SAMU, am putut vorbi liber.
https://youtu.be/5WqfXfrh-Mo?is=qH-w4Koc8o_pDana
Era în paralel cu blogul lui Bogdan Dincă, prin care încerca să ne ajute. Doar că trebuia și SAMU să-și bage codița prin el, cu „donați”. A urmat filmarea la It Could Be You, de-a dreptul horror pentru mine. Imagini de sticlă, cu diafragma tehnică, filmări intense în lumina crudă, ceva cu totul diferit de VIRA. Filmam pe trei conserve, dar nu asta era beleaua. Voiam să vorbesc despre problemele reale. Canci! Scopul filmului era să ne arate cât mai loviți, ca să „dați-ne”. Pentru ei, normal. Și, cu toate astea, am continuat și cu partea a doua a filmului, care nici măcar nu a ieșit în final. Nu o făceam cu drag. O făceam doar cu gândul că echipa mă va ajuta să-mi fac filmul visat sau, măcar, îmi va pune la dispoziție aparatura necesară ca să-l produc eu. Da, da, vezi să nu. Din 2015 până în 2016, Iulian Ignat, de la Formula AS, a lucrat la o expoziție de fotografii intitulată No Direction Home, în colaborare cu Armata Salvării. Așa ne-am cunoscut pe peronul gării și am rămas prieteni până în ziua de azi. A fost singura persoană din toată lista de „prieteni” de pe Facebook care, atunci când aveam nevoie de ceva, era singurul abonat care mă rezolva. Restul tăceau chitic. În 2016, a lansat expoziția la Facultatea de Sociologie din București, unde a avut loc și proiecția VIRA. Participau toate ONG-urile mari și, mai ales, reprezentanții primăriilor. Adică niciunul. Doar SAMU și CARUSEL. Acolo, Marian Ursan, directorul Carusel, mi-a comunicat că au încercat să obțină autorizație de filmare în incinta Adăpostului Sf. Ioan, dar au fost refuzați categoric. Era normal. Și totuși, bomba a explodat în 2017. Cel mai probabil, cineva și-a băgat codița, iar un reporter sub acoperire s-a „domiciliat” timp de două săptămâni în incintă, ca boschetar, cu cameră ascunsă. Iată rezultatul:
https://vimeo.com/243008382
Tot respectul pentru omul ăsta. Îl cheamă Radu Ciorniciuc, jurnalist independent, fost membru al Casei Jurnalistului. A făcut multe reportaje de senzație. Eu am să vă prezint doar două-trei dintre cele care au legătură cu tema de aici. Pe restul vă las să le descoperiți singuri. Merită.
https://web.archive.org/web/20230928012930/https://casajurnalistului.ro/bruce-lee-regele-canalelor/
https://web.archive.org/web/20221126130759/https://casajurnalistului.ro/logodnica-lui-bruce-lee/
Super om. Super curaj. Și, mai ales, un om care a avut curajul să meargă acolo unde alții nici măcar nu s-au obosit să privească.
Pentru cei care nu înțeleg româna, aveți mai jos linkul către filmarea de la adăpost, păstrată în arhiva lui. Din păcate, astăzi mai există doar trailerul. Atât a mai rămas. În schimb, trailerul conține titrarea coloanei sonore, pe care o puteți traduce:
https://web.archive.org/web/20230928001840/https://casajurnalistului.ro/mai-bine-prefer-sa-stau-in-strada/
Acestea fiind zise, îmi aprind o pipă și continui pe altă pagină.
